Cobaii

Denumirea științifică a formei domestice este Cavia porcellus și se consideră că provine din speciile sălbatice Cavia tschudii sau C. aperea. Speciile sălbatice sus-amintite sunt răspândite din Columbia și Venezuela până în sudul Brazilei și nordul Argentinei, populând o mare varietate de habitate (zone stâncoase, savane, lizierele pădurilor, mlaștini), unde se întâlnesc în grupe de cca. 10 indivizi. Femela naște de obicei de două ori pe an câte 1-4 pui. La maturitate cobaii ating cca. 700 de grame. Coloritul cobailor sălbatici este mult mai uniform decât al celor domesticiți – un gri-bruniu-uniform, care servește la camuflajul animalelor.

Domesticirea cobailor a început cu mult timp înaintea incașilor, probabil pe la 5000 i.Hr., însă dovezi arheologice nu sunt mai vechi de anul 500 i.Hr. Animalele erau probabil ținute în condiții asemănătoare celor din zonele rurale andine din prezent: hrăniți cu resturi alimentare, cobaii erau folosiți la rândul lor ca hrană. În plus, cobaii joacă un important rol în medicina populară și în mitologia locală.

Odată cu venirea spaniolilor în America, cobaii au fost exportați în Europa și au căpătat rapid o mare popularitate ca animale de companie. Regina Elisabeta I a avut un cobai care a contribuit în mod evident la creșterea prestigiului cobaiului ca animal de companie.

Denumirea de porcușor de Guineea are o origine neclară. Guineea poate fi o formă eronată pentru Guyana din nord-estul Americii de Sud, sau – după alte opinii – provine de la Guineea din vestul Africii care era un punct important pe ruta corăbiilor care navigau în acea epocă spre America de Sud. În sfârșit, se spune că animalul valora o guinee (monedă britanică echivalentă cu o liră sterlină și un șiling) – un preț destul de piperat pentru un mic animal care aduce vag cu un porcușor (grăsuț, cu capul mare și coada aproape inexistentă), cu care se mai aseamănă și la glas.