Cămilele

Cămilele sunt animale perfect adaptate la condițiile de mediu din deșert. De exemplu ele pierd foarte puține lichide. Apa din organism este puțin eliminată prin transpirație și urină, iar laptele este foarte vâscos și condensat.
Cămilele sunt animale perfect adaptate la condițiile de mediu din deșert. De exemplu ele pierd foarte puține lichide. Apa din organism este puțin eliminată prin transpirație și urină, iar laptele este foarte vâscos și condensat.

Din această cauză o cămilă poate sta fără apă până la 10 zile, în funcție și de cât „muncește” între timp. Atunci când bea, o cămilă poate să consume chiar și 100 litri de apă în 10 minute. Alte adaptări ale acestor animale la viața toridă din deșert sunt:

  • când stau jos, cămilele nu stau de fapt pe pământ/nisip ci puțin deasupra, ca să se creeze o mișcare a aerului, care să le răcorească. La nivelul genunchilor prezintă calozități datorită cărora nu se rănesc când îngenunchează.
  • picioarele lungi înalță corpul mult deasupra nisipului care poate atinge temperaturi de peste 80 grade Celsius, astfel încât corpul animalului este în zone cu temperaturi mai scăzute.
  • mersul pe dunele de nisip foarte fîn este facilitat de picioarele lungi, terminate cu copite late, în acest fel nu se afundă în nisip. Cămilele aleargă balansându-se – din această cauză sunt numite și corăbiile deșertului deoarece membrul anterior și cel posterior, aflate pe aceiași parte, se deplasează simultan. Viteza de fugă este de circa 20 km/oră, dar atunci când mărșăluiesc prin deșert nu străbat decât aproximativ 60 km/zi.
  • pleoapele lungi și genele stufoase protejează ochii de nisip.
  • urechile mici sunt înconjurate de păr pentru a împiedica intrarea nisipului pe canalul interior. Deși par absente la ce se întâmplă în jurul lor, cămilele au auzul foarte fîn.
  • nările largi se pot închide cu o serie de pliuri pieloase, pentru a nu pătrunde nisipul răscolit de furtuni.
  • lâna care acoperă corpul cămilelor este un bun izolator termic atât ziua când le apără de insolație, cât și noaptea când temperaturile din deșert scad foarte mult. Lâna este utilizată de către beduini pentru a face covoare sau corturi, iar în prezent ea are și alte utilizări, cum ar fi pensule sau chiar confecționarea de îmbrăcăminte.
  • adesea cămilele au o temperatură mai scăzută decât cea a aerului înconjurător. Din acest motiv, ele stau unele lângă altele pentru a evita căldura.

O cămilă cară în mod normal 250 kg. de mărfuri, dar poate să ducă pe distanțe mai scurte chiar și 450 de kg.

Datorită adaptării la viața de deșert și a calităților lor deosebite, cămilele au fost domesticite în urmă cu mii de ani de către beduinii din deșertul Arabiei, fiind apoi introduse ca animale domestice și în Egipt. Ele au constituit pentru mult timp o importantă sursă de bogăție, au fost singurul mijloc util de transport în zonele aride, au asigura hrană, lapte, lână și umbră în timpul lungilor drumuri prin deșert.

Carnea cămilelor tinere este și azi considerată o delicatesă, iar laptele este mult mai hrănitor decât cel de vacă. O cămilă cară în mod normal 250 kg. de mărfuri, dar poate să ducă pe distante mai scurte chiar și 450 de kg. Datorită acestor caracteristici, beduinii arabi au botezat cămila Ata Allah (Darul lui Dumnezeu). În prezent cămila nu mai este atât de importantă pentru economiile locale, dar ea are o mare valoare simbolică și turistică. În special turiștii consideră adesea că aceste animale sunt nervoase și rele. Egiptenii cred că ele au un comportament mai agresiv numai atunci cand sunt prea bine hrănite și nu sunt lăsate în pace.