Sturionii

In miocen (acum 5-7 milioane de ani), ridicarea munților a separat la nordul lanțului alpino-carpato-hymalaian (Pirinei, Alpi, Carpați, Caucaz etc) un bazin de apă marină numit Marea Sarmatică. Aceasta începea cam pe unde este Viena astăzi și se întindea până la poalele Munților Tian-San din Asia Centrală.

Fiind complet izolată de oceanul planetar și primind cantități însemnate de apă dulce de la diversele fluvii din regiune (Dunărea, Nistru, Don, Volga ș.a.), Marea Sarmatică s-a îndulcit treptat. În aceste condiții, majoritatea animalelor marine au dispărut, fiind înlocuite cu o faună adaptată la viața în apele salmastre. Ulterior, Marea Sarmatică s-a fragmentat într-o serie de bazine de mai mică întindere (Lacul Balaton, Marea Neagră, Marea Caspică, Lacul Aral și altele), care au evoluat separat.

Marea Neagră a capatat ulterior o conexiune cu Marea Mediterana care s-a soldat cu o puternică invazie de apă mai sărată. Totuși, salinitatea Mării Negre este încă mult mai redusă decât cea a Ocenului Planetar (1,7% față de 3,2-3,3%). În aceste condiții, multe elemente sarmatice de apă salmastră au disparut, apărând în schimb specii marine tolerante la o salinitate mai redusă.

Astfel se explică relativa sărăcie în specii a Mării Negre (foarte multe specii tipic marine existente în Marea Mediterană lipsesc din Marea Neagră, deși ar putea trece ușor prin strâmtorile Bosfor și Dardanele). Altă particularitate a faunei Mării Negre este prezența relictelor ponto-caspice, supraviețuitori din apele salmastre ale Mării Saramatice.

În afară de câteva nevertebrate (unele crustacee, scoica Dreissena polymorpha etc.), în această categorie intră majoritatea speciilor de sturioni de la noi (morunul – Huso huso -, nisetrul -Acipenser guldenstaedti – s.a.). Dovada originii acestor specii este prezența lor simultană în Marea Neagră și Marea Caspică (separate în prezent printr-o fâșie enormă de uscat); de la această particularitate derivă și termenul de relict ponto-caspic.

Altă dovadă a originii sturionilor este modul lor de reproducere: peștii migrează în marile fluvii care se varsă în Mările Neagră și Caspică (Dunăre, Prut, Nistru, Nipru, Don, Volga) unde își depun icrele și eclozează alevinii (puii nou nascuți). Alt relict ponto-caspic de mare importanță economică este scrumbia de Dunare, care are același tip de migrație ca și sturionii.