Colecţia de Coleoptere

Colecţia ştiinţifică de coleoptere numără peste 220.600 de exemplare. Printre acestea se numără exemplare donate în 1882 şi 1895 de către Hilarie Mitrea (materiale adunate în perioada 1869–1893), parte a colecţiei lui Deszö Kenderessy (entomolog din Transilvania) achiziţionată în 1883, o colecţie achiziţionată de la firma „Otto Staudinger & Bang Haas” din Dresda, care cuprindea un număr important de specii din diverse regiuni geografice, colecţia lui Eduard Fleck (entomolog amator din Azuga), colecţia lui Arnold Lucien Montandon (cetăţean francez stabilit în România; a lucrat la muzeu în perioada 1896 – 1907), o parte a colecţiei lui Friedrich Deubel.

După anul 1962 colecţiile de coleoptere s-au îmbogăţit foarte mult prin: achiziţionarea unei părţi din valoroasa colecţie a dr. Nicolae Săvulescu, prin donaţii – făcute de diferiţi specialişti (Ing. Igor Ceianu, 1991, ulterior în 2008 şi 2010 prin fiica sa dr. Cornelia Ceianu) şi amatori (elevi, studenţi, profesori pasionaţi de studiul coleopterelor), prin schimburi de material cu specialişti şi colecţionari din ţară şi din străinătate, prin colectări de material din România (Câmpia Română, Delta Dunării, Maramureş, Piatra Craiului, Dobrogea, Banat) şi din străinătate: expediţii în Indonezia (1991), Brazilia (1994), Africa de Sud (2000), Creta (2004), Turcia şi Bulgaria (2005, 2006), Tunisia (2007), Siria (2008).

Determinarea, aranjarea, înregistrarea şi valorificarea exemplarelor intrate în patrimoniul muzeului este în plină desfăşurare. În prezent Colecţia de Coleoptere cuprinde: Colecţia de Coleoptere Palearctice, Colecţia de Coleoptere exotice, Colecţia Nicolae Săvulescu, Colecţia de Cerambycidae – o colecţie etalon pentru fauna României, organizată de către specialistul în acest grup, Rodica Serafim, o Colecţie de Staphylinidae (în formare), o mică colecţie de exemplare tip (ex. Carabus alutensis Săvulescu) şi o colecţia de studiu. Cum este şi firesc pentru un muzeu naţional cele mai multe exemplare provin din fauna României. Pe lângă acestea din patrimonial muzeului fac parte materiale provenite din diferite zone geografice. Alături de specii comune în colecţii există numeroase specii rare, endemite, specii ameninţate cu dispariţia etc.

Colecţiile nu puteau să ia naştere fără munca plină de dăruire, sacrificiu, migală şi pasiune a unor cercetători. La colectarea şi identificarea materialelor, la organizarea şi constituirea acestora şi-au adus contribuţia dr. Ştefan Negru, Atena Roşca, dr. doc. Aurelian Popescu-Gorj, Rodica Serafim, dr. Melanya Stan, dr. Mihai Şerban Procheş, Cristina Hoinic, care au lucrat sau lucrează şi în prezent în Muzeu, precum şi colaboratorii acestora dr. Nicolae Săvulescu, dr. doc. Mircea Alexandru Ieniştea, dr. Eugen Niţu (Institutul de Speologie “Emil Racoviță” al Academiei Române, Bucureşti), dr. Sanda Maican (Institutul de Biologie al Academiei Române, Bucureşti), ş.a.