EXPOZIȚIA O PRIETENIE REGALĂ: GRIGORE ANTIPA ŞI REGII ROMÂNIEI 1892-1944 LA MUZEUL NAȚIONAL DE ISTORIE A TRANSILVANIEI (MNIT)

Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei (MNIT) vă invită joi, 16 mai 2019, ora 13.00, la vernisajul expoziţiei itinerante „O PRIETENIE REGALĂ: GRIGORE ANTIPA ŞI REGII ROMÂNIEI 1892-1944”, proiect  realizat de Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” în parteneriat cu Muzeul Naţional Peleş, Muzeul Naţional Cotroceni, Muzeul Municipiului Bucureşti şi MNIT.

,,Expoziţia spune povestea unei prietenii care s-a perpetuat de-a lungul a patru generaţii ale Familiei Regale, prietenie atestată prin documente, fotografii şi obiecte nepreţuite, aduse în expoziţie, din colecţiile unor instituţii muzeale româneşti importante. Astfel de expoziţii itinerante reprezintă ocazii speciale pentru public, de a descoperi şi explora tezaurele din patrimoniul naţional’’, apreciază Felix Marcu, managerul MNIT.

Primele pagini ale acestei poveşti despre „O Prietenie Regală” au fost scrise la Peleş în octombrie 1892, când Grigore Antipa, tânăr eminent, şcolit la o prestigioasă universitate din Germania, are onoarea de a-i prezenta Regelui Carol I planurile sale profesionale de viitor, regele arătându-se cucerit de ambiţiile tânărului zoolog. De-a lungul  anilor, Carol I a devenit pentru Antipa”un adevărat părinte care l-a sprijinit şi povăţuit până la sfârşitul vieţii sale”.

Regina Maria aminteşte în celebrele sale ,,Memorii’’  despre plăcuta companie a naturalistului român  : „Cel mai scump tovarăş al nostru în aceste excursii pe Dunăre era doctorul Antipa, un om jovial şi plin de înţelepciune… Nu era nimic în lume ca să nu ştie el despre apă, peşti şi păsări. Antipa era prieten cu toată lumea şi o plimbare pe Dunăre fără el pierdea jumătate din farmecul ei.” A fost deasemenea prietenul de o viaţă al Regelui Ferdinand şi colaborator apropiat al Regelui Carol al II-lea. Printre exponatele care ilustrează această relaţie specială, se află şi numeroase distincţii şi brevete oferite savantului român de către Casa Regală, iar în 1933, la aniversarea instituţiei, Regele Carol al-II-lea în semn de profundă recunoştinţă pentru munca de cercetător şi făuritor al muzeului modern român, hotărăşte ca instituţia să poarte numele „Dr. Grigore Antipa”.

Program de vizitare:
marți, joi, vineri, sâmbătă, duminică: 10.00 – 16.00, miercuri: 12.00 – 18.00

Unde ne găsiţi:
Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Strada Constantin Daicoviciu 2, Cluj-Napoca