Viață de parazit. Traiul pe cârca altuia.

Vă invităm la „Viață de parazit – traiul pe cârca altuia”, un modul al Școlii de Vară de la Antipa destinat copiilor cu vârste cuprinse între 9 și 14 ani, care se va desfășura în perioada 22-26 iulie 2019 în Sala Atelier de la etajul Muzeului.

 

De luni până vineri, între orele 10:15 și 12:15, tinerii cercetători vor explora împreună cu Dr. Costică Adam, Dr. Cristina Constantinescu și Angel Irimia lumea ascunsă a paraziților. Copiii vor afla cât de mare este diversitatea speciilor de paraziți, cum arată dacă îi privim la microscop, cum unii reușesc să treacă neobservați de animalele pe care le parazitează și dacă într-adevăr paraziții își merită prostul renume pe care îl au, sau dacă au o importanță mai mare decât am crede noi.

 

Vă așteptăm la „Viață de parazit – traiul pe cârca altuia”, să descoperim prin jocuri, prezentări și discuții cu specialiștii muzeului tainele căpușelor, puricilor, țânțarilor, teniilor, limbricilor, oxiurilor precum și ale multor altor creaturi, să explorăm lumea ascunsă a acestor uimitoare animale și să aflăm cât de diverse și de ingenioase sunt modurile de adaptare la viața de parazit.

 

Pe parcursul acestei săptămâni vom intra în laboaratoarele cercetătorilor muzeului și vom deveni mici cercetători. Vom afla unde anume găsim paraziții, în corp sau pe corp, cum sunt colectați și conservați, îi vom studia la microscop și vom descoperi lucruri uimitoare, nevăzute cu ochiul liber. La finalul modulului, cei mai îndrăzneți vor asista la disecția unei păsări sălbatice, pentru a căuta paraziții interni.

 

Înscrierea participanților se poate face prin formularul de rezervare: https://antipa.ro/rezervari.

Programările se vor face în ordinea înscrierii, în limita a 15 locuri/modul, iar costul de participare/ modul este de 180 lei/copil sau 320 lei/2 frați, respectiv 320 lei/ 2 module/participant.

 

Sponsor: MOL România

Parteneri: DaVinci Learning, Editura Art

Parteneri media: Radio Romania Cultural, Centruldepresa.ro, HotNews.ro, National Geographic Romania, agendacopiilor.wordpress.com.

Detalii: www.antipa.ro și pe pagina de Facebook a Muzeului Antipa: www.facebook.com/muzeulantipa.