Conferință
22/12/2018
Vânători alegorice și animale - totem în colindele de la noi
Vă așteptăm sâmbătă, 22 decembrie 2018, de la ora 18:00, la conferința „Vânători alegorice și animale-totem în colindele de la noi”, care va avea loc în Sala Multimedia a Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”. Despre Bătrânul Crăciun și Zeul-An, dar și despre semnificația colindelor, ne va istorisi cu multă dăruire și pasiune Iulia Gorneanu, invitata specială a serii, o iubitoare de mitologie, ritual țărănesc și muzică tradițională. Momentele artistice ale evenimentului vor aparține artistei Doina Lavric Parghel, care va susține un recital de voce și cobză.
Se apropie Crăciunul și e important să știm de unde vine această sărbătoare și de când se prăznuiește ea. Să aflăm de ce, dincolo de cântecele de stea ce vestesc Nașterea Mântuitorului, prin satele noastre se aud colinde cu texte stranii despre leu, despre dulf (delfin), despre cerb, cântate războinic de bărbați grupați în cete, unii cu chipul acoperit de măști, alții purtând o recuzită de obiecte simbolice, ale căror semnificații s-au pierdut odată cu trecerea anilor.
În cadrul acestei întâlniri veți afla că, așa cum cântecele de stea au teme religioase, laitmotivul fiind nașterea Mântuitorului, colindele vorbesc despre facerea lumii și vânători alegorice, despre fete de crai și boieri mari, despre disputa dintre tei și brad, despre dragoste și moarte, sau despre sfârșitul lumii. Există colinde care vorbesc despre gazda care așteaptă pețitorii, despre fata fără de zestre, despre schimbarea de inele în ziua Crăciunului, despre porumbeii pețitori, despre răpirea fetei din goana calului sau despre calul nărăvaș al ei, îmblânzit în cele din urmă doar de cel ales.
Prezentatoarea acestei conferințe ne va vorbi despre semnificația lunii Decembrie, care, în Calendarul Popular, este numită și „Indrea”, „Undrea” sau „Andrea” și care este cea care patronează sărbătorile în cinstea morții și renașterii Zeului An. Bătrânul An moare și renaște de Crăciun, reface echilibrul lumii și al vieții, revigorează timpul și fertilizează pământul iar, în drumul lui circular și fără de sfârșit, adună povești despre timpul cel mai bun pentru culesul plantelor magice, pentru pețit și logodit, pentru aflarea ursitei și dezlegarea norocului…
Vă invităm, așadar, sâmbătă, la o ceașcă de ceai aromat, să petrecem împreună o seară de vis în compania invitaților speciali, a colindelor și a poveștilor de Crăciun și vă promitem că nu vom pleca acasă fără să învățăm refrenul unui colind. Noi aducem merele, nucile și turta dulce, iar pe voi vă așteptăm cu voia bună și cu inima deschisă!
Participarea la eveniment este gratuită iar rezervarea locurilor se face pe adresa info@antipa.ro, în limita locurilor disponibile.
Vă așteptăm cu mult drag!