- Acasă / Istoric muzeu / Personalitati / Dr. Aurelian Popescu-Gorj
1914–1997
Dr. doc. Aurelian Popescu-Gorj a fost una dintre cele mai proeminente figuri ale lepidopterologiei româneşti. Născut pe 23 septembrie 1914, la Târgu Jiu, într-o familie de intelectuali, a avut şansa ca, la vârsta de numai 14 ani, să îl întâlnească pe marele Aristide Caradja.
Acesta a remarcat pasiunea pentru natură a tânărului Aurelian, susţinându-l, încurajându-l şi oferindu-i primele sfaturi referitoare la colectarea, colecţionarea şi studierea lepidopterelor.
Încă din anii studenţiei, Aurelian Popescu-Gorj a lucrat benevol la Muzeul Naţional de Istorie Naturală «Grigore Antipa», sub îndrumarea primului curator al colecţiilor de lepidoptere, Franz Salay. Mai târziu a fost angajat la Muzeu ca entomolog, specialist în studiul lepidopterelor.
În această calitate s-a ocupat de studierea unor colecţii importante de lepidoptere din patrimoniul muzeului (colecţia prinţului Aristide Caradja, cea a prof. Adriano Ostrogovich, etc), descriind – singur sau în colaborare cu alţi specialişti – 28 de taxoni noi pentru ştiinţă şi semnalând pentru prima dată pe teritoriul României aproximativ 200 de specii şi subspecii de lepidoptere.
Ca şef al Secţiei de Entomologie din cadrul muzeului a condus numeroase programe de cercetare a entomofaunei în Dobrogea (grindurile din Delta Dunării, sudul Dobrogei), în regiunea lacului de acumulare de la Porţile de Fier, etc.
A colectat un material lepidopterologic extrem de divers, care alături de materialul obţinut prin schimb de la alţi colecţionari din ţară sau din străinătate a stat la baza unei valoroase colecţii, aflate în prezent în patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie Naturală «Grigore Antipa».