Atelier
23/03/2026
Descoperă. Vestitorii primăverii
Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” continuă, în luna martie 2026, seria de ateliere Descoperă, dedicată Vestitorilor primăverii, adresată copiilor și tinerilor cu cerințe educaționale speciale.
Luni, 23 martie 2026, ora 15:00, descoperim împreună semnele primăverii și viețuitoarele care anunță venirea anotimpului cald, într-un atelier special conceput pentru copiii și tinerii cu cerințe educaționale speciale.
Ce vom face în cadrul atelierului:
Vizită în muzeu
Pe parcursul unei scurte „drumeții” prin muzeu vom descoperi păsările vestitoare ale primăverii – rândunica, barza, ciocârlia – și alte specii care revin în România. Vom identifica fluturii care apar în luna martie, dar și pe cei care iernează și devin activi primăvara. De asemenea, vom afla cine a „făcut nani” până în martie și se trezește la primele semne ale primăverii, descoperind în diorame animalele care hibernează și își reiau activitatea odată cu încălzirea vremii. Vom afla și care sunt florile timpurii ale primăverii: ghiocei, viorele, brândușe și alte plante care colorează peisajul. florile timpurii ale primăverii: ghiocei, viorele, brândușe și alte plante care colorează peisajul.
Activitate practică
Ne vom pune creativitatea la lucru și vom găsi idei despre cum putem ajuta animalele primăvara: modele de hrănitori, adăposturi și grădini prietenoase cu natura.
Moment creativ
Vom realiza un tablou de primăvară folosind elemente naturale, pe care participanții îl vor putea lua acasă, ca amintire a atelierului.
Beneficii pentru participanți:
- Învățare interactivă – Activități concepute să fie captivante și accesibile, menite să stimuleze curiozitatea și dorința de explorare.
- Dezvoltare personală – Sprijinirea abilităților de observație, motricitate fină și exprimare creativă.
- Incluziune socială – Un cadru prietenos și sigur, favorabil cooperării și formării de noi relații.
- Relaxare – O atmosferă plăcută, cu muzică ambientală, care susține atenția și concentrarea participanților.
Detalii practice:
- Atelierul își propune să ofere tuturor participanților o experiență accesibilă și memorabilă, în care să descopere frumusețea și diversitatea naturii la început de primăvară.
- Participarea este gratuită, în limita a 10 locuri disponibile, cu înscriere prealabilă, prin completarea formularului: https://forms.gle/PuVWdLm5nM22HmVHA
Important:
Pentru coordonatorii centrelor sociale din București care au în evidență copii sau tineri cu cerințe educaționale speciale: dacă doriți să participați la activitate cu un grup complet, într-un alt interval orar față de cel anunțat, vă rugăm să ne contactați la adresa incluziune@antipa.ro, pentru a stabili de comun acord o dată și un interval potrivit.
Vă așteptăm cu drag!

