Atelier
21/07/2025
Dungații și pătații din Muzeul Antipa
Ateliere de vară pentru copiii și tinerii cu cerințe educaționale speciale
Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” invită copiii și tinerii cu cerințe educaționale speciale să participe la un programul estival de explorare și joacă – Descoperă. Vara animalelor fantastice!
Pe parcursul verii, în lunile iulie și august, atelierele Descoperă vor continua în același format cunoscut care combină descoperirea științifică cu bucuria poveștilor, jocurilor senzoriale și activităților creative. Fiecare activitate este este gândită pentru a stimula curiozitatea, a încuraja explorarea activă și a oferi o experiență de învățare plină de bucurie, adaptată nevoilor fiecărui participant.
Toți participanții cu cerințe educaționale speciale sunt bineveniți, indiferent de vârstă și experiența artistică sau nivelul practic.
A doua temă a modului de vară va fi despre Dungații și pătații din Muzeul Antipa. Atelierul se va desfășura luni, 21 iulie 2025, între orele 10:15 -11:30, la sediul Muzeului.
Ce facem:
- explorare interactivă a dioramelor muzeului
- activități multisenzoriale adaptate
- materiale tactile și vizuale
- elemente de relaxare și sprijin individualizat
Hai să petrecem împreună o vară în care animalele fantastice prind viață în muzeu – cu joacă, învățare și descoperiri pas cu pas!
Participarea la ateliere este gratuită, în limita a 10 locuri disponibile, cu înscrierea în prealabil, folosind formularul pentru înscriere: https://forms.gle/mhGjRbd8fBcdi4sMA
Pentru coordonatorii centrelor sociale din București care au în evidență copii sau tineri cu cerințe educaționale speciale: dacă doriți să participați la activitate ocupând întreaga grupă, într-un alt interval orar față de cel anunțat în prealabil, vă rugăm să ne contactați pentru a vă oferi participarea la activitate într-un interval stabilit de comun acord.
