Sari la conținutul principal
Home Newsletter Muzeul incluziv Aplicații și Jocuri
Caută Contact
    • Info Utile
    • Muzeul incluziv
    • Aplicații și Jocuri
    • Expoziții
    • Evenimente
    • Programe educative
    • BILETE ONLINE
    • Cercetare
    • Colecții
    • Istoric muzeu
Logo Muzeul Național de Istorie Naturală Grigore Antipa Small logo Muzeul Național de Istorie Naturală Grigore Antipa
Prima pagină / Evenimente / Ateliere / Șah la Antipa – toamna 2026

Atelier

26/09/2026 - 17/10/2026

Șah la Antipa - toamna 2026


Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și Profu’ de Șah îi invită pe copii să descopere lumea fascinantă a șahului, în cadrul unui program educațional interactiv, conceput pentru a le stimula curiozitatea, creativitatea și gândirea logică!

Pe parcursul atelierelor, cei mici vor afla noțiuni introductive despre șah și vor avea ocazia să își exerseze, prin joc, capacitatea de concentrare, atenția și gândirea strategică.

Mai mult decât un joc, șahul îi ajută pe copii să își dezvolte imaginația și creativitatea, să își exerseze aptitudinile matematice și să înțeleagă importanța anticipării și a alegerilor. Fiecare mutare devine astfel un mic exercițiu de analiză, răbdare și încredere în propriile decizii, contribuind la dorința de autoperfecționare și la dezvoltarea atenției distributive.

Grupa de vârstă:

Programul este destinat copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani.

Perioada de desfășurare:

Atelierele se desfășoară Sâmbăta, în Sala Atelier a Muzeului Antipa, între orele 10:15 – 11:30.

Succesiunea temelor este următoarea:

 Modul I

26 septembrie – 17 octombrie 2026

Tema 1 (26 septembrie 2026): Descoperim universul șahului: legenda care înconjoară apariția acestui joc, tabla de șah și câmpurile sale, apoi facem cunoștință cu modul în care se deplasează turnul, nebunul și dama. Lecția se încheie cu jocuri și concursuri.

Tema 2 (3 octombrie 2026): Punem piesele în mișcare: aflăm cum se deplasează pionii, turnurile și caii și descoperim câteva dintre mutările speciale ale jocului de șah. Exersăm prin jocuri și concursuri.

Tema 3 (10 octombrie 2026): Când este șah și când este mat? Învățăm să recunoaștem șahul, patul, matul și remiza, descoperim valoarea fiecărei piese și facem primii pași în notația algebrică a unei partide de șah. Jocuri și concursuri.

Tema 4 (17 octombrie 2026): Atac și apărare: aflăm cum putem captura o piesă și cum ne putem apăra atunci când suntem în șah. La final, descoperim care sunt primele reguli pentru a începe corect o partidă de șah. Jocuri și concursuri.

 Modul II

24 octombrie – 14 noiembrie 2026

Tema 1 (24 octombrie 2026): În prima lecție a modulului II învățăm despre maturile de bază cu o damă, un turn și 2 turnuri și și exersăm situațiile în care putem încheia partida chiar dintr-o singură mutare. Jocuri și exerciții;

Tema 2 (31 octombrie 2026): Cum gândim câteva mutări înainte? Descoperim cum ne construim o strategie în partida de șah și exersăm, alături de Profu’ de Șah, modalități corecte de a ataca, de a ne apăra și de a captura piesele adversarului. Jocuri și exerciții;

Tema 3 (7 noiembrie 2026): Șah contra cronometru: facem cunoștință cu ceasul de șah și aflăm cum se desfășoară o partidă în care fiecare mutare trebuie făcută și… la timp! Jocuri și exerciții;

Tema 4 (14 noiembrie 2026): Tactici care pot schimba partida: învățăm să recunoaștem atacul dublu, șahul prin descoperire și furculița și descoperim cum putem obține matul folosind piesele grele. Jocuri și exerciții.

Modul III

21 noiembrie – 12 decembrie 2026

Tema 1 (21 noiembrie 2026): Primele strategii pentru finalul partidei: învățăm cum să gestionăm finalurile simple de pioni și descoperim tehnicile prin care putem da mat folosind un turn sau dama. Jocuri și exerciții;

Tema 2 (28 noiembrie 2026): De la prima mutare la mat: aflăm cum să începem corect o partidă de șah și exersăm situațiile în care putem identifica și realiza un mat dintr-o singură mutare. Jocuri și exerciții;

Tema 3 (5 decembrie 2026): Ne pregătim pentru concurs: descoperim cum se desfășoară o partidă cu ceas de control și exersăm regulile de notare a unei partide de șah. Punem în practică tot ceea ce am învățat pentru a fi pregătiți de competiție;

Tema 4 (12 decembrie 2026): Primul meu concurs de șah – „Sunt Câștigător”! Punem în practică noțiunile și strategiile învățate în cadrul unui turneu de șah dedicat copiilor înscriși la primele module. Emoții, concentrare, fair-play și, bineînțeles, bucuria jocului!

 

Taxa de participare:

— Modul – 280 lei/participant;

— Modul – 520 lei/ doi frați;

— 1 ședință – 75 lei/participant;

— 1 ședință – 140 lei/ doi frați;

— 1 ședință – 200 lei/trei frați.

 

Înscrierea participanților se face prin formularul  https://antipa.ro/rezervari/ în limita locurilor disponibile.

După completarea formularului de rezervare, veți primi un email de confirmare a rezervării locului, iar apoi veți putea achita taxa de participare prin https://antipa.bilet.ro/.

 

Rezervarea fermă a locului se transmite doar după achitarea taxei de participare.

 

Pentru formarea unei grupe, este necesar un număr de minimum 6 participanți.

 

Sponsor principal: MOL România

Ateliere_șah_toamnă_2026

Share pe Facebook

Tot timpul pregătim ceva nou

Vreți să fiți la curent cu noile expoziții?

Abonați-vă la newsletter

Newsletter Muzeul Național de Istorie Naturală Grigore Antipa

Termeni populari de căutare:

Ateliere
Evenimente
Noutati
Info Utile
Program

Urmăriți-ne pe social media

| |
Abonați-vă la newsletter

INFO UTILE

  • Program și tarife
  • Rezervări
  • Contact
  • Hartă interior muzeu
  • Parteneri
  • Comunicate de presă
  • Sitemap

Transparență

  • Despre instituție
  • Informații de interes public
  • Contact

Despre instituție

  • Legislație
  • Conducere
  • Organizare
  • Programe și strategii
  • Rapoarte și studii

Informații de interes public

  • Solicitare informații de interes public
  • Buletinul informativ al informațiilor de interes public
  • Buget
  • Bilanțuri contabile
  • Achiziții publice
  • Declarații de avere și declarații de interese
  • INTEGRITATE
  • Cereri / formulare tipizate

Copyright © 2019, Toate drepturile rezervate. Muzeul Național de Istorie Naturală “Grigore Antipa”

Termeni și condiții | ANPC
Developed by
Hosted by
  • Mărește fontul
  • Micșorează fontul
  • Alb și negru
  • Inversează culorile
  • Evidențiază legăturile
  • Font normal
  • Resetează
Newsletter Grigore Antipa

Tot timpul pregătim ceva nou

Vreți să fiți la curent cu noile expoziții?

Abonați-vă la newsletter