Programe educative
24/06/2019 - 06/09/2019
Școala de Vară la Antipa
Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” îi invită pe copiii cu vârste cuprinse între 9 și 14 ani într-o fascinantă incursiune în lumea cunoașterii științifice!
Timp de 8 săptămâni, între 24 iunie și 6 septembrie 2019, tinerii naturaliști care vor urma cursurile Școlii de Vară de la Antipa vor fi implicați în activităţi de cunoaştere şi de ocrotire a naturii, prin întâlniri directe cu cercetătorii care lucrează în muzeu. În această perioadă, vom organiza 8 module speciale care vor avea loc de luni până vineri, între orele 10:15 și 12:15, atât în Sălile Atelier cât și în grădina muzeului și parcurile din București.
Primul modul al Școlii de Vară va începe luni, 24 iunie, cu o poveste despre „Familia mea și alte animale”, o istorie născută din paginile cărții cu același nume apărută la Editura Art și semnată de Gerard Durrell – renumit zoolog și cercetător în domeniul conservării speciilor de animale aflate în pericol. Cercetătorii muzeului, Dr. Oana Paula Popa și Dr. Elena Iorgu vă invită la o călătorie de inițiere în tainele faunei și florei insulei Corfu, insula de smarald, o comoară a Greciei, un spațiu de poveste cu grădini luxuriante, colorate feeric, care ascund o multitudine de vietăți interesante și țărmuri însorite, pline de viață. De la cercetătorii muzeului vom afla care sunt principalele specii de animale și plantele caracteristice regiunii mediteraneene, dar mai ales cum anume ne putem transforma în mici exploratori pe perioada vacanțelor petrecute alături de cei dragi. Parcurgând împreună acest modul vom învăța cum putem „colecta” amintiri și cunoștințe despre natură din fiecare loc minunat în care ajungem.
Între 1 și 5 iulie, la „Ora păsărilor”, pasionații de ornitologie vor afla de la Dr. Angela Petrescu „de ce cântă păsările şi ne încântă, când vin şi unde pleacă ele, unde își fac cuibul, câţi pui au, sau ce mănâncă”. În timpul incursiunilor în grădina Muzeului, precum și în parcurile vecine din București, copiii vor învăţa să privească păsările, să le descopere viaţa şi numele, să le asculte cântecul şi să le studieze îndeaproape.
O parte din tainele ascunse ale naturii vor fi dezvăluite în săptămâna 8 – 12 iulie celor care vor dori să privească „Natura la microscop”, sub coordonarea specialiștilor muzeului, Dr. Ana-Maria Krapal, Dr. Rozalia Motoc, Drd. Alexandra-Florina Popa, Drd. Andreea-Maria Brezeanu și Dr. Andrei Ștefan. Folosind instrumente științifice din propriul laborator, coordonatorii acestui curs le vor dezvălui copiilor aspecte inedite din misterioasa lume a vietăților microscopice și a structurilor mărunte din natură.
În următorul modul al Școlii de Vară, tinerii cursanți vor face cunoștință cu specii ocrotite din fauna României, cum ar fi croitorul de fag sau fluturele de foc, aspretele, pelicanul comun, râsul sau țestoasa de baltă. De asemenea, copiii vor afla de la cercetătorii muzeului de ce unele specii de animale ajung să aibă nevoie de ocrotire, și vor afla ce putem face fiecare dintre noi pentru a le oferi această protecție. Modulul „Animale ocrotite” se va desfășura în perioada 15 – 19 iulie în Sala Atelier de la etajul Muzeului și va fi coordonat de către Dr. Alexandru Iftime.
Între 22 și 26 iulie vă invităm să explorați împreună cu Dr. Costică Adam, Dr. Cristina Constantinescu și Angel Irimia, lumea ascunsă a paraziților! În modulul „Viața de parazit – traiul pe cârca altuia!” vom afla cât de diverse și ingenioase sunt modurile de adaptare la viața de parazit. Vom afla cât de mare este diversitatea speciilor de paraziți, cum arată dacă îi privim la microscop, cum unii reușesc să treacă neobservați de animalele pe care le parazitează și dacă într-adevăr paraziții își merită prostul renume pe care îl au, sau dacă au o importanță mai mare decât am crede noi.
Știați că distrugerea habitatelor, poluarea chimică sau intensificarea agriculturii mecanizate pot duce la declinul populației de insecte? Vom mai putea, oare, numi peste câteva zeci de ani Terra- „planeta insectelor”? Puteți afla răspunsul la aceste întrebări participând în perioada 29 iulie – 2 august la modulul „Planeta insectelor”, coordonat de specialistul muzeului, Andreea Cătălina Drăghici.
Între 26 și 30 august vă invităm la o întâlnire specială cu „Uriașii mărilor și oceanelor”! Deși balenele, delfinii și rechinii sunt printre cele mai studiate organisme acvatice, secretul comportamentului lor este încă învăluit în mister. Ce reprezintă „cântecul balenelor” sau „de ce migrează rechinii” sunt doar câteva dintre enigmele la care vom încerca să găsim răspuns împreună cu specialistul muzeului, Drd. Mara Nilca. În cadrul acestui modul vom învăța despre speciile reprezentative de balene, delfini și rechini din lume, iar coordonatorul cursului ne va arăta cum să diferențiem mamiferele marine de pești, prin elemente cheie de recunoaștere.
În săptămâna 2 – 6 septembrie, pasionații de paleontologie și științele naturii se vor întâlni cu dinozaurii și alte animale preistorice, în cadrul ultimului modul al Școlii de Vară de la Antipa, coordonat de Dr. Tiberiu Sahlean. Copiii vor avea prilejul să descopere ce s-a întâmplat cu toate aceste animale, de la micuții trilobiți și până la uriașii dinozauri care, pe parcursul a circa 185 milioane de ani, au stăpânit uscatul, precum și unde sau de ce au dispărut?
Înscrierea participanților se poate face prin formularul de rezervare: https://antipa.ro/rezervari.
Programările se vor face în ordinea înscrierii, în limita a 15 locuri/modul, iar costul de participare este de 180 lei/modul/copil sau 320 lei/modul/2 frați, respectiv 320 lei/ 2 module/participant.
Sponsor principal: MOL România
Parteneri: DaVinci Learning, Editura Art
Parteneri media: Radio Romania Cultural, Centruldepresa.ro, HotNews.ro, National Geographic Romania, agendacopiilor.wordpress.com.
Detalii: www.antipa.ro și pe pagina de Facebook a Muzeului Antipa: www.facebook.com/muzeulantipa.