O noapte printre giganți 2017

  • 16 iunie - 8 septembrie 2017

24b84584b6fb575c0a2ff269d31f64cc

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” îi invită pe copiii cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani să petreacă o noapte memorabilă printre cele mai mari mamifere care au existat vreodată pe Pământ!

Aflat la a 6-a ediție, „O noapte printre giganți” a strâns până acum aproape 700 de participanți care și-au petrecut noaptea la Muzeu și au adormit lângă Deinotherium gigantissimum visând, poate, la lumea uriașilor de altădată.

Programul debutează pe 16 iunie 2017, dar copiii se pot înscrie din timp la oricare dintre edițiile acestei veri (30 iunie, 7 iulie, 21 iulie, 4 august, 25 august, 1 septembrie sau 8 septembrie 2017).

Ca în fiecare an, în prima parte a serii, cei mici vor face un tur al muzeului, asigurându-se că toate exponatele din diorame au parte de un somn liniștit, apoi vor viziona filme documentare despre viața fascinantă a animalelor, oferite de către DaVinci Learning. Edițiile din acest an vor fi îmbogățite și cu alte surprize, dezvăluite copiilor la momentul oportun!

Sosirea micuților este stabilită pentru ora 21.00, iar părinţii sunt aşteptaţi să-i ia a doua zi, sâmbătă, începând cu ora 8.30, după ce copiii au luat micul dejun, constând în brânzeturi proaspete asigurate de către sponsorul programului, Delaco Fan Brânză.

Înscrierea participanților se face în limita a 20 de locuri, pe adresa de email: info@antipa.ro sau la numărul de tel: 021.305.60.31.

Costurile de participare sunt de 200 Ron/copil; 300 Ron/doi frați; 400 Ron/trei frați.

Ne face plăcere să vă amintim că Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” sărbătorește anul acesta 150 de ani de la nașterea lui Grigore Antipa, cel care a fost considerat un deschizător de drumuri în mai multe domenii ale științei, dar mai ales întemeietorul în forma actuală a Muzeului Naţional de Istorie Naturală din România. Unul dintre obiectivele importante ale Muzeului este acela de a continua viziunea inovatoare a fondatorului său și de a păstra aceeași tradiție a excelenței până în zilele noastre, adresându-se tuturor celor care doresc să cunoască biodiversitatea lumii.

Sponsori: Delaco Fan Brânză, Da Vinci Learning

Parteneri: Editura RAO
Parteneri media: UnitedMedia, Calendar Evenimente, comunicatedepresa.ro, Centruldepresa.ro, PRBox, Grădinite.com, Prokid.ro, GoKID.ro, mamica.ro, Terra Magazin, Doxi, Pipo, melc-codobelc.ro, agendacopiilor.wordpress.com, HotNews, SmartWoman, stiripentrucopii.com, kidsnews.ro, labucatarie.ro.